Lupul cel bun - Mihai Oprea Avancronica zilei

Lupul cel bun

70 vizualizari
11 minute de citit

Franța merge mai departe cu spectacol, după cel mai bun joc de până acum de la mondiale, joc ce s-a ridicat la nivelul stratosferic al numelui. Spre deosebire de Messi, care merge acasă la beute, că poate le bagă mai bine acolo. Sorry, bro! Dar nu e singura zeiță ce părăsește competiția, după ce Ronaldo și-a asigurat biletul spre Portugalia, datorită dublei senzaționale a lui Cavani. Vom avea, deci, sfert de finală Messi – Ronaldo în avion și Franța – Uruguay în 6 iulie.

Spre deosebire de ziua de ieri, asta de azi arată ca și Donald Trump pe lângă Obama. Câștigătoarele acestor jocuri, Spania și Croația, vor disputa sfert de finală meritat cu prisosință în 7 iulie și vom uita împreună că am avut de asistat și la ziua asta, pentru că cineva trebuie să și piardă neonorabil în optimi.

Avem o echipă a Spaniei ce vrea să revină din abisul ultimului turneu, o Rusie ce vrea să domine și în fotbal, o Croație cu o misiune legendară și o Danemarcă ce poate își aduce aminte că jucăm fotbal, nu go. Nu că jocul de go ar fi rău, doar că nu știu nimic despre el sau șah. Sunt jocuri pentru oameni inteligenți. Practic, doi lupi ce practică un joc frumos au obiectivul de a elimina 2 echipe ce nu arată cel mai rău, dar nici cel mai bine.

În orice caz, ploile par că se termină, deci proiectăm meciurile pe Terasa de Vară la Casa EMA!

Optimi de finală

Ora 17.00 Spania – Rusia, Moscova

Ultima dată când am văzut ceva așa de strâns ca meciul acesta este când am încercat o curea mărimea M. Eu sunt un S solid și am fost cam optimist. De atunci nu mai port curele, îmi strâng pantalonii. Cam la fel de optimiști sunt și rușii și cam la fel își vor strânge catrafusele și vor merge acasă dupămeci. Fiecare la casa lui, că nu mai trebuie să meargă cu avionul că sunt deja acasă.

Diferența dintre cele 2 echipe e mai mare ca distanța dintre dinții din față ai lui Alex Velea. Deci previzionez că Spania va trece relativ comod de ruși, cu tot entuziasmul ce înconjoară meciul țării gazdă, care nu a mai fost în fazele eliminatorii la mondiale de pe vremea lui Gorbaciov. Exact, nimeni nu mai ține minte de când. 1986 în Mexic.

Ca să înțelegem ce citim, Spania nu a mai pierdut de la optimea cu Italia la Euro2016, deci au 23 de meciuri consecutive fără înfrângere. Rusia nu mai câștigase un meci înainte de mondial din iunie 2017, de la Cupa Confederației. Spania a avut posesie mai bună în toate meciurile din 2006 încoace, în afară de finala mondialului din 2008, când au avut doar 46% în victoria cu Germania. Rusia nu a câștigat vreun meci direct din 6 cu Spania (după destrămarea URSS), ultimul fiind un egal 3-3 în noiembrie 2017.

Pe de altă parte, Rusia a avut un parcurs incredibil în primele 2 etape din grupe, când au jucat „Victoria” cu supervedetele din Arabia Saudită și Egipt, 8 goluri marcate. Când au nimerit o echipă mai slabă, fără pretenții, au luat-o în freză, 0-3. Uruguay, despre săracii ăia e vorba. Pentru acest meci revin la Moscova, unde fanii i-au purtat pe brațe pentru victoria 5-0 cu saudiții. Aceiași fani vor lăuda spaniolii cu celebrul „puta madre”, un nume de brand cunoscut în special în cercurile de români de tip „come si dice”.

Dacă e să fim serioși, Spania e un fel de Guliver în țara ștrumfilor. Rusia va încerca dar își va atinge limitele, precum un elev de clasa a 12-a la ora de matematică și va pica eroic la primul test eliminatoriu.

Dar să nu puneți la pariuri, că și Germania a pierdut cu Coreea și și Conchita Wurst a câștigat Eurovision odată deși se prefăcea că nu are numele de familie în dotare. În fine, descoperim deseară dacă mai avem surprize.

Ora 21.00 Croația – Danemarca, Novgorod

Acest meci nu poate să aibă decât un rezultat, dacă e să fim corecți. Avem 2 echipe diametral opuse, Croația cea mai entuziasmantă echipă din turneu (până să Franța ieri), iar Danemarca cea mai boring.

Deși imi place foarte mult Eriksen, danezii îmi sunt tare antipatici și au câștigat acest privilegiu datorită jocului superb, plin în ocazii de mers la baie, cu Franța, din finalul grupei. Un eveniment în care au făcut cu francezii o înțelegere de tip „quid pro hoe” (definiția nu se poate cita serios, e aici: https://www.urbandictionary.com/define.php?term=Quid%20Pro%20Hoe). Jocul a semănat mai degrabă cu 5 ore de pedalat în Turul Franței, etapă de 280km de plat fără evadări sau sprint final, când doar inspirația lui Radu Banciu și Radu Naum făcea să fie ceva telespectatori pe Eurosport. Eu eram unul, că îmi plăcea să dorm. Plus că atunci ambii Radu erau relevanți.

Croația a trecut de grupe mega lejer, ca lebedele pe lac la Schonbrunn când nu sunt români fomiști în preajmă (avertizare de mit urban, legenda spune că lebedele nu au fost înhățate de tricolori, cel puțin nu ai noștri). Victorii cu Nigeria, Islanda și jihadul pe care l-au adus pe Argentina, au asigurat un parcurs fără cusur care cred că poate continua și azi. Din ultimele 6 șuturi pe poartă, 5 au intrat. E drept, suntem în „Anul Portarilor”, după rit chinezesc, dar totuși, eficiență, tati! Apoi Modric, acest James Bond al mijlocului terenului, face legea și, dacă ajunge cu echipa departe la mondial, poate să depună o candidatură surpriză dar total meritată la Balonul de Aur, care va fi transmis în direct de TVR în august de la Brașov. Sau ăla e cerbul? #modriculdeaur.

S-ar putea să nu fie chiar super ușor, totuși, datorită organizării defensive bune a danezilor, care au primit un singur gol în grupă, din penalty. Nici Croația nu a primit mai multe. Danezii depind foarte mult de Eriksen, care a fost implicat în ambele goluri marcate în cele 3 meciuri. Cam puțin, mai ales cu adversari ca Peru și Australia, dar unde nu-i, nici măcar eu nu cer. În atac, danezii sunt mai ineficienți ca orele de latină dintr-a 8-a. În afară de Eriksen, care a dat 4, nici un fotbalist (scuze, jucător de fotbal) danez nu a dat mai mult de 1 șut pe poartă. Cam puțin, mai ales cu adversari ca Peru și Australia. Am un deja-vu. Se tot repetă că Danemarca joacă slab.

În consecință, aici nu prea contează ce zic eu, când bunul simț strigă mai tare ca bocitoarele profesioniste că bate Croația. Și relativ lejer. Abia așteptăm meciul cu Spania, să vedem pe bune cât de buni sunt croații și dacă ajung în finală. Că au o nouă generație de aur, după semifinala din 1998 cu Suker și Boban și toți ceilalți în echipă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.